Editura MEDIAFAX s-a lansat astăzi. Adrian Sârbu: Este o editură dedicată textelor, nu profitului – VIDEO

Editura MEDIAFAX s-a lansat astăzi. Adrian Sârbu: Este o editură dedicată textelor, nu profitului - VIDEO
Publicat: 21/05/2019, 19:14

„Căutam să înființez eu o editură, ceea ce ar fi fost o sinucidere curată, ca să-mi public cărțile. Am avut o discuție cu Adrian Sârbu și am decis să facem o editură 50-50%, care, până la urmă, prin lansarea acestor prime patru volume se dovedește o editură serioasă”, a spus Ion Cristoiu.

Au fost prezentate două volume semnate de jurnalistul Ion Cristoiu, „Statul versus Corneliu Zelea Codreanu” și „De la Fondul Antonescu, la conturile lui Ceaușescu”, dar și primele exemplare din volumul semnat de Ion Traian Ștefănescu, „Întâlniri cu Nicolae Ceaușescu” ca și colecția de discursuri semnate de I.C. Brătianu, „Cuvintele unui mare român”.

„E un pariu, pariul meu a fost să îmi dovedesc mie și să redescopăr faptul că și jurnaliștii scriu. În ultimii 30 de ani, jurnaliștii scriu pentru ziare, pentru site-uri, pentru televiziune, dar au scris mai puține cărți. Unul dintre obiectivele acestei asocieri este să oferim o istorie a jurnalismului românesc, o istorie în lucrări, o istorie în autori, la fel ca și o istorie a ceea ce înseamnă literatură non-fiction, că e vorba de literatură de business, pentru că domeniul MEDIAFAX și Ziarul Financiar se referă la acest tip de conținut, că e vorba de istorie, pentru că domnul Cristoiu e un fan al istoriei, acesta a fost motivul pentru care am acceptat pariul lui Ion Cristoiu (…) Aș vrea să câștige cei care scriu, care au texte, pentru că această editură, e puțin paradoxal ceea ce spun, nu e o editură dedicată profitului, e o editură dedicată textelor, scriitorilor și, în primul rând, jurnaliștilor”, arată Adrian Sârbu.

Pentru Ion Traian Ștefănescu, o preocupare ține de recurența elementelor deja întânite în raportarea la istorie: „românii au această practică de a anatemiza propriul lor trecut. Când eram student, tot ce se petrecuse între cele două războaie mondiale era o nenorocire, totul absolut, până în 64, până la declarația de independență a Partidului. După ´89, regimul politic a fost definit ca regim ilegitim și criminal, nici mai mult nici mai puțin. Mă frământă faptul că așa cum gândeam eu până în 64, astăzi gândesc majoritatea tinerilor din lumea noastră cu privire la socialism”, a arătat autorul volumului lansat marți.

Următorul volum anunțat în colecția de cărți redescoperite de Ion Cristoiu, deschisă cu „Întâlniri cu Nicolae Ceaușescu”, de Ion Traian Ștefănescu și „Cuvintele unui mare român”, de I.C. Brătianu, este „Predică în pustiu”, culegerea editorialelor pubicate în 1942 de Stelian Popescu, directorul ziarului Universul.

Astăzi, chiar dacă vrem să alăturăm unor lideri realizați, eroici sau tragici, cum sunt cei patru pe care îi pomenim în aceste cărți, și cum vor fi mulți alții, am vrea să adăugăm unul contemporan, nu avem. Dacă editura își dorește să urmeze un crez, acesta este acela al promovării liderilor”, a arătat Adrian Sârbu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a TikTok după ce CNA a cerut o anchetă privind campania online a...
Care este numele real al Elenei Lasconi? Puțini sunt cei care știu ce scrie în...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Rusia pregătește lovituri de răzbunare pentru atacurile cu rachete ATACMS ale Ucrainei din Kursk
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Rusia încearcă sa provoace România. Ambasadorul lui Putin a înfipt, la propriu, steagul Rusiei în...
Ce se întâmplă în Pakistan: capitala este blocată, internetul este tăiat, mii de protestatari se...
Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României
Băutura alcoolică pe care această femeie de 110 ani o bea în fiecare zi, de...
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
A murit actorul Andrei Ionescu la vârsta de 97 de ani. Acesta s-a stins din...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
Donald Trump, propus pentru nominalizarea la Premiul Nobel pentru Pace 2025
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Decizie pentru Călin Georgescu. Ce a hotărât Curtea de Apel București
Contractul individual de muncă, schimbări importante. Se aplică de la 1 ianuarie
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
Dan Negru, mesaj emoționant înainte de turul II al alegerilor prezidențiale: ”Nu vă certați cu...
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Discursul istoric al lui Churchill, Hitler și invadarea Norvegiei